Am avut și eu, de-a lungul timpului, la fel ca fiecare om, momente în care n-am fost în cea mai bună formă fizică, din cauza unui virus sau din cauza unei oarecare dureri. Și mi-am anunțat șeful că voi întârzia sau că nu pot veni la birou. Iar el, un om extraordinar, de altfel, mi-a spus că asta nu se poate întâmpla… Nu? De ce? Pentru că tu… ești mamă! Iar mamele nu se îmbolnăvesc niciodată. Mamele sunt invincibile și sunt mereu puternice. Mamele sunt perfecte! Mamele nu ,,se strică” niciodată, iar dacă se strică, se repară repede și fără prea mult zgomot. Se repară în liniște, așa cum s-au și stricat, probabil și nimeni nu le aude plângând, chiar dacă și pe ele, le doare.
Și atunci, mi-am zis că se poate ca, odată cu maternitatea să fi primit acest dar incredibil, de a fi mereu gata să fac totul, de a putea să fac bine și complet, și la timp , și fără greșeli… Şi m-am străduit să confirm permanent, să fiu cea mai bună, cea mai…,,acolo”, cea mai atentă la nevoile celor dragi şi, oricât de obosită sau de copleşită mă simţeam, îmi spuneam că, atunci când simt că nu mai pot, mai pot puţin şi nu am voie să cedez. Dar nu e aşa! Toţi avem nevoie de pauză, de odihnă şi de ajutor. Ceva ce nu cerem decât când e târziu, uneori, prea târziu. Când poate, nu mai e nimic de făcut, de salvat şi de continuat.
Nu e ilegal să nu mai poţi. Şi nu e opţional. Uneori, nu mai poţi, pur şi simplu! Meriţi să te odihneşti, meriţi să iei o pauză în care să fii numai cu tine, meriţi să îţi dai voie să plângi, dacă asta te face să te simţi mai bine, meriţi să delegi pe cine e în preajma ta să preia din reponsabilităţi ca tu să te poţi relaxa un timp, meriţi să ai grijă de tine şi meriţi să te întorci la tine, de câte ori ai nevoie, ca să îţi încarci bateriile şi să poţi zâmbi din nou. Şi toate astea, meriţi să le faci, fără să te simţi vinovată. Nu, nu suntem perfecte şi nu trebuie să fim. Suntem suficient de bune şi orice slăbiciune simţim şi avem puterea să arătăm, e parte din noi şi din imperfecţiunea noastră minunată. Aş fi vrut să îmi dau voie să simt aşa cu mult timp înainte, să cred că sunt destul, chiar dacă fac greşeli, chiar dacă nu ajung la timp, chiar dacă nu îmi iese totul bine, chiar dacă obosesc uneori, chiar dacă ,,îndrăznesc” să mă îmbolnăvesc. Să ,,trag” mai puţin de mine, să cer ajutor şi să ştiu să primesc fără să caut mereu să plătesc pentru tot. Să am convingerea că şi eu, la fel ca ceilaţi, MERIT!
