Știu că fiecare dintre noi, a spus, la un moment dat, dacă aș putea da timpul înapoi, dacă aș fi avut atunci, mintea de acum… Și așa mai departe…Timpul înapoi nu-l mai dăm, dar dacă aș mai fi copil, dacă ar fi posibil să mă întorc la anii aceia, aș face ceva mai mult, ceva mai bine.
Aș invăța mai multe limbi străine, să pot vorbi cu oameni noi, mereu alții, pentru că oamenii te îmbogățesc cu adevărat, crescând în tine dorințe ascunse, uneori nici de tine știute. Oamenii te inspiră şi îţi dau motivaţie, te ajută să te cunoşti mai bine, deschid în tine porţi către suflet, porţi către lume, în acelaşi timp.
Aș învăța sa înot, să schiez, să joc tenis, să dansez… pentru că toate acestea te ajută să fii mai competitiv, să îți forțezi limitele, să ai încredere în tine, să ştii că poţi. Şi asta e ceva ce nimeni, niciodată, nu îţi poate lua.
Aș călători mai mult cu părinții mei, aş ieşi cu ei la masă, aş petrece mult mai mult timp cu ei, știind că nu voi avea ocazia mai târziu. M-aş juca mai mult cu surorile mele.
Aș învăța mai multe lucruri utile și mai puține dintre cele obligatorii, dar inutile. Aş afla mai repede ce îmi place şi aş investi timp în acele activităţi care îmi cresc energia pe măsură ce le fac.
Aș avea mai mult curaj să imi exprim sentimentele și aş avea curaj să spun NU. M-aş distra mai mult cu prietenii şi m-aş juca mai mult cu ceilalţi copii. Şi aş purta hainele cele mai bune în fiecare zi, nu numai câteodată.
Iarna, aş sta mai mult în zăpadă, pentru că nu-i chiar aşa de grav să-ţi îngheţe picioarele… iar vara aş mânca mai multă îngheţată, caramel cu nucă şi spumă de zmeură. Şi ce dacă mi-aş ,,strica foamea cu atâtea dulciuri”!
Când eşti copil e-atât de bine! Ai dreptul să vrei orice şi să greşeşti oricât. Ai visul şi speranţa intacte. Ai tot timpul din lume. Ai inocenţa şi naivitatea sub voalul cărora crezi cu adevărat că toţi oamenii sunt buni. Ai toate drumurile deschise şi ai cheile de la toate uşile lumii.
Şi uneori, poate că tot ce trebuie să faci, este să crezi că eşti, din nou, copil!