Ne grăbim adesea să ne dăm cu părerea despre ceea ce fac ceilalţi, să judecăm şi să spunem ce am fi făcut noi, dacă eram în situaţia respectivă. Dar în aceeaşi situaţie, oameni cu experienţe de viaţă diferite, acţionează diferit şi fiecare are motivele lui, emoţiile lui şi nevoile lui. Cum ar fi dacă …greșelile ar fi mai mult ocazii de a învăța și mai puțin prilej de a pedepsi, de-a judeca şi de a defăima?
Cum ar fi ca, odată ajunşi adulţi, să nu uităm că am fost şi noi adolescenți și am adormit pe plajă doar cu bagajul din inima îndragostită? Cum ar fi ca tinerii să își imagineze că vor fi şi ei, intr-o zi , bătrâni și să aibă mai multă răbdare, mai puţină ironie şi suficientă înţelegere pentru cei trecuţi prin viaţă?
Cum ar fi ca dragostea să fie acceptată fără condiţia lui ,,el cu ea”, ci, pur şi simplu , pentru că e dragoste? Iar noi suntem atât de diferiţi! Şi avem dreptul de a iubi şi de a fi iubiţi. Cum ar fi să ne zâmbim mai mult şi să ne spunem cuvinte frumoase. Aţi încercat? Nu costă bani şi nici timp, să fim buni. Poate, puţin orgoliu sacrificat. Dar vă propun acest exerciţiu de bunăvoininţă… Să mergeţi pe stradă, privind oamenii în ochi şi să le zâmbiţi. Şi să observaţi cum feţele lor se schimbă, se luminează şi lumea în care trăim se face…mai bună! Cum ar fi ca lumea asta, să se schimbe de azi, începând de la noi?
