Care e motorul tău? Cine sau ce te face să te ridici dimineața din pat, cu sentimentul că abia aștepți să începi să faci ceva? Pe cine te grăbești să întâlnești? Cine îți suflă în aripi și te face să simți că azi ai puteri nebănuite și că poți face orice? Ce te inspiră și te face să visezi? Cine sau ce îți dă acea energie care te pune în mișcare? Cine e …antidepresivul tău?
Am un prieten pe care îl motivează să facă lucruri. Are un program flexibil și face ceea ce îi place, motivat de simplul fapt că vrea să vadă rezultatul lucrurilor ralizate de el însuși. Are o satisfacţie incredibilă când face asta. O prietenă citește mult și acest refugiu în lumea personajelor pe care le cunoaște în cărți, e bucuria ei și abia așteaptă să încheie ziua de lucru, ca să revină la ele. Altcineva face fotografii și are mereu obiectivul pregătit, ca să surprindă viața așa cum e ea… de la frunzele căzute pe străzile orașului, până la lacrimile unui copil certat de bunica lui, sau până la apusul grăbit al soarelui de noiembrie.
Sunt oameni pentru care motivația maximă, sunt copiii lor sau iubita, iubitul. Pentru alții sunt părinții. Ca ei să fie mândri, ar face orice, ar merge oricât de departe, oricât i-ar costa. Dar asta e motivația lor, motivul de bucurie, de satisfacție.
M-am întrebat de multe ori, ce mă motivează pe mine, mai ales, în zilele în care nu îmi găseam locul sau omul, sau rostul. Şi am înţeles că cea mai mare satisfacţie, pentru mine, e să fiu de folos oamenilor. Să mă aibă ca sursă de ajutor sau de inspiraţie. De cele mai multe ori, m-am întors la scris…cuvinte, stări, emoții, dureri, nimicul sau totul din zilele acelea. Scrisul faptelor e util. Ce am făcut, ce urmează să fac și când. Scrisul dorințelor e și mai util. Uităm, uneori, ce ne dorim și cel mai bun antidot pentru uitare, e scrisul. Să așezi în cuvinte clare, exacte ca o matematică a viselor, ce îți dorești și să râzi, dacă ți se pare copilăresc, dar să scrii. Copiii au acest avantaj, de a crede orice și, poate că adulților li se pare naivitate, dar eu cred că e una dintre cele mai mari pierderi ale copilului – adult, pierderea convingerii că orice e posibil. Copiii au acces la magie și nu există drumuri pe care să nu le poată parcurge, dacă își doresc.
Fiecare dintre noi, avem un ,,motor”, care ne face să mergem mai departe. Ne împinge pe drumul ales de noi sau pe drumul pe care rămânem, așezați acolo de lipsa de încredere în puterea pe care o avem sau puși de alții, ca pioni, pentru ca ei să realizeze ceea ce nu avem noi curaj să credem. Motivaţia se schimbă pe parcurs, odată cu evoluţia, cu înţelegerea şi cu acceptarea. Ceea ce, poate mă făcea să mă simt vinovată odată, azi e motivaţia mea principală. Nu mai simt că pierd timp, am înţeles că merit, nu mai simt că e în fără sens, am înţeles că e suficient să fie, numai pentru că aşa simt eu, acum. Şi asta îmi dă bucurie şi energie. Motivaţia ta, care e?
