Fie că suntem tineri sau mai trecuți prin viață, copii sau adolescenți, femei sau bărbați, avem fiecare dintre noi o ,,istorie emoțională”, de neuitat. Mi-am încurajat întotdeauna apropiații să aibă grijă ce le transmit celor din jur, pentru că și dacă vor fi uitate cuvintele, nu va fi uitat cum s-au simţit din cauza lor.
O ironie la adresa părinților care nu mai sunt atât de tineri și de energici cum ne-ar plăcea, poate răni și poate aduce multă suferință, care va rămîne ascunsă, de cele mai multe ori. O mustrare nedreaptă făcută unui frate mai mare, atrage resentimente intre copii, uneori, ireversibile. Un refuz brutal adresat de către un părinte adolescentului, poate inchide porțile dintre ei, pentru mulți ani, chiar dacă nu a fost făcut cu rea intenție.
Sunt oameni care lasă să treacă pe lângă ei gesturi și vorbe,nu par să fie afectaţi, dar cei mai mulți dintre noi, avem în trecutul nostru răni neștiute, care se deschid atunci când cuvintele sau gesturile celorlalţi vin şi ne amintesc de ele. Iar aceste ,,amintiri” ne determină relațiile pe care le avem sau nu le mai avem cu ceilalți. Ne determină calitatea vieții, pentru că felul în care ne simțim, e esențial. Nu ce avem, nu unde mergem, ci ceea ce simțim.
Uneori, tonul ridicat e suficient ca să aducă în prezent senzaţia de repingere, de devalorizare şi numai atenţia la reacţia celuilalt şi empatia, ne pot face să înţelegem care e cea mai potivită abordare. Desigur, cu condiţia să ne pese de ceea ce transmitem. În timp, locurile pe unde trecem ne rămân în memorie conectate de emoţia pe care am simţit-o acolo. Poți să plângi de neputință pe o plajă de 5 stele, sau poți să te plimbi pe aleea unui parc de cartier, radiind de fericire. Un prieten mi-a spus odată că, între o vacanţă la Dubai cu nevasta şi o săptămână cu iubita într-o garsonieră din Drumul Taberei, alege oricând să rămână în Drumul Taberei.
