E octombrie iar. Nu îmi amintesc exact despre alt octombrie, dar toamna asta are culori incredibile! Văd focuri blânde peste tot, într-un dulce amestec de galben și roșu, atâtea nuanțe de roșu despre care nu știam că există… Și se amestecă așa, ca un cocktail pe care ochii îl savurează și îl memorează pentru zilele albe, care urmează toamnei. Am gust de nuci crude pe buze și simt mirosul frunzelor căzute, acum, când scriu. Ascult o melodie nouă, niște tineri necunoscuți de mine până la ,,Ard tot”. Îmi place ritmul. Îmi privesc măinile cum aleargă pe tastatură și realizez că e o dimineață perfectă din viața mea. Că mai tânără decât astăzi, nu voi fi niciodată, realizez că lumina acestei zile e certitudine și nu închipuire și fiecare zi e o viață nouă. Poate nu e cea mai bună idee să analizezi profund ce simți, ce trăiești, dar cine îți poate spune când e prea mult? Poate ajută să te gândești la ce e în tine și la 2 metri distanță de tine. Ca să conștientizezi mai mult ce ai decât ce nu ai. Mai mult ce ai tu, decât ce au alții sau arată ei că au și tu te lași păcălit, crezând tot și dorindu-ți ceva iluzoriu, ceva care s-ar putea sa nu mai însemne nimic după ce îl obții.
Avem facebook, Instagram, suntem personaje în propriile noastre vieți. Locuim împreună, dar trăim separat. Postăm fotografii din cele mai fericite momente, pe care le regizăm cu atenție la detalii, la prieteni, la filtre…ca să părem mai fericiți , mai bine îmbrăcați, mai departe plimbați. Poate nu am explorat eu destul, dar nu-mi amintesc să fi văzut o fotografie cu cineva cunoscut, pe marginea tristeții și a neputinței, o poză cu ochii unei femei copleșită de îngrijorare sau cu fața furioasă a unui tată care nu-și mai înțelege de mult copilul devenit adolescent. Nu îmi amintesc să fi văzut singurătatea transformată în plâns și nici frustrarea apărută din insuccesul unui proiect. Și mă întâlnesc zilnic cu nefericirea acestora. Avem fotografii minunate cu momentele pe care vrem să ni le amintim, iar pe celelalte, le ignorăm, poate le uităm.
Nu există oameni care trăiesc o fericire continuă, o mulțumire permanentă, dar avem tentația de a crede că viața unora e cea din poze. Și nu e. Dar în viața fiecăruia, ceva bun, se întâmplă chiar acum. E, poate, banal, dar e real. Asta merită conștientizat. Lumina dimineții, mirosul de frunze ruginite, gustul de cafea, aerul ăsta rece, tras cu forță în plămâni… Viața ta e frumoasă și trebuie să simți asta. Se întâmplă aici și acum, la un metru distanță, nu pe Instagram, nu în viața altcuiva. Poți zâmbi liniștit. Pentru că meriți!
